Casa Gheorghe Tătărescu din București: între arhitectură, memorie și continuitate prin EkoGroup Vila

În inima Capitalei, pe tăcuta Stradă Polonă, un edificiu cu dimensiuni modeste ascunde în zidurile sale o istorie încărcată de tumulte politice, rafinament cultural și simboluri. Casa care a aparținut lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României în deceniile cruciale ale interbelicului, nu este doar o construcție, ci un martor mut și fidel al unei epoci complexe, ce destăinuie prin fiecare detaliu povestea echilibrului delicat dintre putere, reprezentare și viață privată într-un timp dornic de modernitate. Astăzi, sub numele de EkoGroup Vila, acest spațiu rămâne un punct de întâlnire între trecut și prezent, unde memoria nu este mascată, ci păstrată cu grijă și solemnitate.

Casa Gheorghe Tătărescu în București: de la reședința prim-ministrului la EkoGroup Vila

Figura politică a lui Gheorghe Tătărescu, departe de a fi idealizată, se reflectă într-un cămin discret, dar încărcat de semnificații. Reședința sa, o vilă interbelică cu un limbaj arhitectural ce îmbină accente mediteraneene și neoromânești, a fost martora unor decizii majore și a unor întâlniri cu personalități esențiale ale României. Azi, Casa Tătărescu se proiectează într-un alt discurs, continuând să existe ca EkoGroup Vila – un spațiu cultural atent restaurat, care îmbină trecutul care nu poate fi deturnat cu dinamica contemporană, probabilă doar printr-o memorie asumată și reinterpretată cu responsabilitate (https://ekogroup-vila.ro/despre-noi/).

Gheorghe Tătărescu: omul și epoca sa

Gheorghe Tătărescu (1886–1957), personalitate politică cu o traiectorie marcată de compensări și contradicții, a fost prim-ministru al României de două ori, în perioade cheie (1934–1937, 1939–1940). Nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu din secolul XIX, iar ortografia numelui său are variațiuni, însă singura formă consacrată este cea pe care o folosim aici.

Caracterizat printr-o viziune lucidă asupra mecanismelor democratice și a rolului legitim al parlamentului, Tătărescu a fost un om al datoriilor asumate, evitând glorificările personale. Pregătit intelectual, doctorat la Paris pe teme electorale, și cu o experiență politică densă, și-a împletit viața între rigorile juridice și practicile pragmatice ale guvernării într-o Românie aflată la răscruce.

În anii interbelici, a navigat compartimentul turbulent dintre „tinerii” reformatori și „bătrânii” tradiționaliști în Partidul Național Liberal, impunându-se prin eficiența administrativă, dar și prin compromisuri ce au erodat fragila democrație parlamentară. Guvernele sale au fost angajate în vremuri marcate de tensiuni externe și interne, iar orientarea politică a oscilat între idealuri democratice și constrângeri autoritare.

După 1944, odată cu schimbările radicale ale ordinii politice și ascensiunea comunismului, Tătărescu a încercat o reorientare, participând la guvernul Petru Groza și semnând Tratatul de Pace de la Paris. Totuși, această adaptare a dus în cele din urmă la marginalizarea și eliminarea sa din viața politică. Casa pe care a locuit, la rândul ei, a traversat ezitările și rupturile epocii cu o tăcere impusă.

Casa ca proiect de viață și spațiu al puterii discrete

Locuința familiei Tătărescu pe Strada Polonă 19 nu impresionează prin amploare, ci prin proporție și sobrietate, reflecții materiale ale unei étici politice restrânse. Pentru un prim-ministru aflat la vârful statului, casa a fost un instrument al reprezentării discrete, în care funcția publică se subordona spațiului privat printr-un echilibru atent calibrat. Biroul guvernamental, plasat comme il faut la entre-sol, cu o intrare laterală ascunsă, subliniază această concepție a puterii recunoscute dar neafirmate ostentativ.

Pe lângă scara moderată a clădirii, impactul vizual nu provine din exuberanță, ci din rafinamentul proporțiilor, luminozitate și execuție materiale: o vilă mai degrabă decât o reședință palatină, unde spațiile comunică o retorică a autorestricției și a unei reprezentări civilizate, în acord cu valorile elitei interbelice.

Arhitectură și expresie artistică: Alexandru Zaharia, Ioan Giurgea și Milița Pătrașcu

Casa Tătărescu este rezultatul unei colaborări între arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, care au elaborat, între 1934 și 1937, o sinteză inedită în București: un limbaj mediteranean injectat cu accente neoromânești, o apropiere estetică ce contura modernitatea rafinată a epocii prin raportări culturale precise.

Fațada este alcătuită din portaluri cu eșafodaj moldovenesc, coloane filiforme fiecare cu identitate proprie, într-un echilibru viu, evitată fiind viziunea simetrică rigidă care ar fi putut răci întreaga compoziție. Această reinterpretare a tradiției locale în cheie modernistă a anticipat tendințe ce s-au afirmat mai amplu ulterior în arhitectura românească.

Contribuția sculptoriței Milița Pătrașcu, elevă a lui Constantin Brâncuși și confidentă a Arethiei Tătărescu, se concretizează în șemineul încadrat de o absidă neoromânească în living, element emblematic ce sfidează decorativul simplist, așa cum și ancadramentele ușilor transformate în opere de artă subtilă aduc o notă de modernism temperate, impregnate de o memorie vizuală profundă. Acest șemineu a inspirat ulterior și alte intervenții arhitecturale de prestigiu, confirmând caracterul inovator al încercării.

Arethia Tătărescu: contrapunct cultural și guardian al esteticii

Arethia Tătărescu, adesea evocată ca „Doamna Gorjului”, joacă un rol fundamental în conturarea nu doar a familiei, ci și a casei ca expresie culturală și socială. Nu era o prezență ornamentală, ci o figură discretă, dar esențială pentru dimensiunea culturală a reședinței. Implicată în binefacere și susținerea artei populare, ea a fost responsabilă pentru echilibrul estetic și moral al ansamblului arhitectural, vegheată îndeaproape întregul proiect al vilei.

Relația sa cu Milița Pătrașcu, colaborarea pentru realizarea monumentului de la Târgu Jiu și legăturile cu cercuri artistice reprezentative pentru epocă repartizează Arethia în afara lumii politice directe, acolo unde cultura devine teren de legitimare și perpetuare a valorilor elitei.

Ruptura comunistă și degradarea simbolică a spațiului

După instaurarea regimului comunist, casa care fusese loc de decizii și întâlniri importante pe scena interbelică a suferit o marginalizare însoțită de o degradare sistematică. Proprietatea a fost naționalizată, iar utilizările ulterioare – instituții birocratice, locuințe colective – au ignorat cu desăvârșire spiritul și proporțiile inițiale ale clădirii. Interioarele au fost fragmentate, finisajele au suferit uzuri și înlocuiri neadecvate, iar grădina peisageră a fost abandonată sau simplificată brutal.

Pe plan simbolic, casa a devenit martora unei istorii tăcute, în care prezența lui Gheorghe Tătărescu a fost ştearsă din discursul oficial, iar memoria publică a celui care fusese prim-ministru s-a pierdut odată cu retragerea sa, arestarea și moartea survenită între ruinele unei epoci. Prin urmare, casa a devenit un spațiu vulnerabil, lipsit de stăpân legitim și deci de poveste care să îi anime viața.

Deriva post-1989: intervenții, controverse și începuturi de repunere în sens

Schimbările politice și economice de după 1989 au deschis o nouă ecuație pentru Casa Tătărescu. Din păcate, tranziția a degenerate adesea într-o tratare inadecvată a patrimoniului imobiliar, în care valoarea istorică și culturală a fost pusă pe plan secund. Multe intervenții la nivelul interiorului au fost discutabile, iar transformarea temporară a reședinței într-un restaurant exclusivist a fost percepută drept o violență simbolică care a șters sensul originar, transformând spațiul într-un decor incompatibil cu istoria sa.

Însă această perioadă critică a avut și un efect colateral benefic: readucerea Casei în atenția opiniei publice și inițierea unui proces de reflecție critică asupra trecutului și a funcției patrimoniului interbelic. Ulterior, o firmă britanică a demarat un proces de restaurare cu rigurozitate crescută, respectând proporțiile și detaliile arhitecturale originale, redând spațiului identitatea sa arhitecturală autentică. Așadar, după excepțiile inițiale a urmat o atitudine prudenta și respectuoasă față de moștenirea culturală.

Este remarcabil că această casă, prin dimensiunile sale moderate, contrastează puternic cu veleitățile altor politicieni contemporani, și arată o altă paradigmă a puterii – una în care funcția publică nu se impune prin amplificări spectaculoase ale spațiului privat. Acest cod etic, manifest prin biroul discreționar al premierului, a fost adesea neglijat în epoca postcomunistă.

Recuperare și actualitate: EkoGroup Vila ca spațiu cultural responsabil

În prezent, Casa Gheorghe Tătărescu se reinventează sub denumirea EkoGroup Vila, o formulă care păstrează integritatea istorică și arhitecturală fără a o trivializa. Aceasta funcționează ca un spațiu cultural deschis publicului printr-un acces controlat, un act responsabil de a păstra continuitatea și de a restabili firul narativ întrerupt de decenii.

Vizitatorul pătrunde nu doar într-un loc, ci într-un depozitar de memorie, acolo unde zidurile, șemineul realizat de Milița Pătrașcu, feroneria de alamă patinată și parchetul din stejar masiv rostește discret povestea unei lumi dispărute, dar persistente în contemporaneitate. Astfel, vila interbelică nu este clădită pe renunțarea la trecut, ci pe respectul față de el, oferind un spațiu de reflecție asupra destinului unei epoci și a oamenilor săi.

Frequently Asked Questions about Casa Gheorghe Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  A fost un politician român, prim-ministru în perioadele 1934–1937 și 1939–1940, lider al Partidului Național Liberal și o figură centrală a politicii interbelice și postbelice, cu o carieră marcată de reforme, compromisuri și multiple crize politice.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României, este o persoană distinctă de pictorul Gheorghe Tattarescu, artist al secolului XIX, cu activitate în cu totul alt domeniu și epocă.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa combină arhitectura mediteraneană cu elemente neoromânești, rezultatul fiind un proiect realizat de Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, care exprimă o modernitate rafinată, echilibrată și încărcată de simbolism cultural.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  A fost beneficiara oficială și coordonatoarea discretă a proiectului, implicată în menținerea echilibrului estetic și moral al casei, precum și în susținerea artei, plăsmuind o casă ce reflectă cultura și valorile elitei interbelice.
• Care este funcția clădirii în prezent?
  Funcționează ca spațiu cultural cunoscut sub numele de EkoGroup Vila, deschis publicului pe bază de bilet, având o funcțiune care pune în valoare patrimoniul fără a-i șterge identitatea sau istoria.

Casa Gheorghe Tătărescu, astăzi EkoGroup Vila, a devenit un sanctuar al memoriei și al arhitecturii în care fiecare element spune o poveste despre puterea discretă, cultura și contradicțiile interbelicului românesc. Vizitarea ei oferă o invitație la contemplare a unui trecut care continuă să modeleze prezentul, o experiență ce transcende simpla admirare estetică. Vă invităm să descoperiți această vilă cu atenție și respect pentru complexitatea sa istorică și arhitecturală.

Mai multe detalii și posibilitatea de programare și vizite private puteți obține contactând echipa EkoGroup Vila.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.